DREPT PROCESUAL CIVIL I - UCDC
DREPT PROCESUAL CIVIL ILect. univ. dr. Evelina OprinaCapitolul INOŢIUNI GENERALE1. Dreptul procesual civil1. 1. DefiniţieProcesul civil constituie un mijloc de apărare atât pentru reclamantul al cărui drept seconsolidează prin admiterea, în mod irevocabil, a cererii sale, dar şi pentru pârâtul căruia i se oferăposibilitatea să se opună pretenţiilor adversarului şi, dacă dovedeşte lipsa de temeinicie a acestora, prinrespingerea cererii reclamantului îşi va consolida el situaţia juridică premergătoare conflictului.Procedura civilă conţine regulile după care se desfăşoară judecata şi executarea silită, regulile ceguvernează organizarea judecătorească şi competenţa instanţelor judecătoreşti şi arată condiţiile în care opersoană poate obţine recunoaşterea sau stabilirea drepturilor şi intereselor sale legitime.1. 2. Caracterele dreptului procesual civila) caracter sancţionator - garantează eficacitatea şi respectarea normelor de drept material careconsacră aceste drepturi;b) caracter reglementar - normele dreptului procesual civil sunt înscrise în Constituţie, în Codulde procedură civilă şi în legi speciale şi, în principiu, judecătorul şi părţile trebuie să se supună acestorapentru chiar valabilitatea actului de procedură săvârşit. Regulile procedurii civile interesează funcţionareaserviciului public al justiţiei şi de aceea se poate spune că, în general, au un caracter de ordine publică.Ele se impun judecătorului şi părţilor, şi numai în cazurile anume prevăzute, ori atunci când ocrotesc doarun interes particular, este permis să se deroge de la acestea;c) caracter formalist - formalismul dreptului procesual civil este dat de faptul că actele deprocedură sunt supuse unor condiţii de formă şi unor termene. Formalismul este inevitabil, însă el nuprezintă numai inconveniente. Formele prescrise sunt o garanţie pentru protejarea intereselorjustiţiabililor împotriva manevrelor unui adversar de rea-credinţă dar şi împotriva arbitrariuluijudecătorului.d) caracter de drept comun - dreptul procesual civil, reglementat prin Codul de procedură civilă,constituie dreptul comun al procedurii de judecată, el aplicându-se oricărui litigiu pentru care nu esteprevăzută o procedură specială (art. 721 C. proc. civ.).2. Normele dreptului procesual civilNorma juridică este o regulă de conduită, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta,a cărei respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului. În doctrină au fost propuse maimulte criterii de clasificare a normelor dreptului procesual civil.
a) în funcţie de obiect, normele de drept procesual civil se împart în norme de organizarejudecătorească, norme de competenţă şi norme de procedură propriu-zisă.Normele de organizare judiciara au ca obiect determinarea instanţelor judecătoreşti1 şi aparchetelor de pe lângă acestea; statutul magistraţilor, cu privire la care se cercetează numirea şiavansarea în funcţie, drepturile şi îndatoririle magistraţilor, răspunderea disciplinară a acestora;compunerea şi constituirea completelor de judecată şi legat de aceasta incompatibilitatea, abţinerea şirecuzarea.Firesc, cele mai multe norme din această categorie se regăsesc în Legea nr. 304/2004 pentruorganizarea judiciara, precum şi în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor.Norme de organizare judiciara cuprinde, însă, şi Codul de procedură civilă care, prin art. 24-36,reglementează incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea deşi Cartea I, în care sunt înscrise aceste texte,este intitulată „Competenţa instanţelor judecătoreşti”. Având în vedere acest aspect, este de reţinut că „încalificarea unor norme ca fiind de organizare judecătorească, de competenţă sau de procedură propriuzisă nu trebuie să ne conducem numai după titulatura legii în care sunt cuprinse acele norme, ci trebuie săţinem seama de conţinutul lor, respectiv de criteriul obiectului reglementării”.Sediul principal al normelor de competenţă este Cartea I a Codului de procedură civilă. Norme decompetenţă pot fi întâlnite şi în legi speciale.Normele de procedură propriu-zisă au ca obiect modul de judecată a pricinilor civile şi de punereîn executare a titlurilor executorii. Sediul principal al acestor norme este Codul de procedură civilă. Înliteratura de specialitate normele de procedură propriu-zisă sunt împărţite în norme de procedurăcontencioasă, norme de procedură necontencioasă şi norme de executare silită.Normele de procedură contencioasă, care sunt înscrise în Cartea a II-a a Codului intitulată„Procedura contencioasă”, normele de procedură necontencioasă, cuprinse în Cartea a III-a intitulată„Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase”, iar normele de executare silită au ca obiectregulile de urmat pentru aducerea la îndeplinire a drepturilor constatate printr-un titlu executoriu, atuncicând debitorul nu-şi execută obligaţia de bunăvoie. Aceste norme sunt înscrise în Cartea a V-a intitulată„Despre executarea silită”.Clasificarea normelor de procedură în funcţie de obiectul lor de reglementare prezintă importanţăatunci când apare un conflict în timp al normelor de drept procesual, precum şi datorită consecinţelor cedecurg dintr-o anumită calificare a unei norme procesuale, atunci când se pune problema utilizării unormijloace procesuale pentru valorificarea normei respective.Cât priveşte primul aspect, regula este că normele de organizare judecătorească, sunt, înprincipiu, de imediată aplicare de vreme ce sunt legi de interes general.Clasificarea normelor de procedură civilă în funcţie de criteriul obiectului de reglementareprezintă importanţă şi pentru utilizarea corectă a unor mijloace procedurale, în funcţie de o anumităcalificare a normelor. Astfel, contestaţia în anulare de drept comun (art. 317 Cod procedura civila), poatefi exercitată, asemenea oricărei alte căi extraordinare de atac, numai pentru motivele limitativ prevăzutede lege.b) în funcţie de întinderea câmpului de aplicare, normele de drept procesual civil se împart înnorme generale şi norme speciale.Potrivit legii de organizare judiciara, instanţele judecătoreşti sunt judecătoriile, tribunalele, curţile de apel şi InaltaCurte de Casatie si Justiţie.1
Normele generale se aplică în toate cazurile şi în orice materie, dacă legea nu prevede în modexpres altfel. Ele se găsesc, de regulă, în Codul de procedură civilă care prin art. 721 precizează cădispoziţiile sale alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă şi comercială. Normele specialesunt cele care se aplică numai într-o anumită materie, expres stabilită de lege. Aceste norme derogă de lanormele generale şi sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse prin analogie.De pildă, Codul muncii conţine în Titlul XII Secţiunea intitulată „Reguli speciale de procedură”,din chiar denumirea sa rezultând că normele pe care le conţine derogă de la dreptul comun. Ca atare, elese vor aplica numai în litigiile având ca obiect conflicte de muncă.Norme speciale cuprinde şi Codul de procedură civilă.Astfel, potrivit art. 22 alin. final C. proc. civ., instanţa competentă să judece conflictul decompetenţă va hotărî în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Hotărârea este supusă recursului întermen de 5 zile de la comunicare. În primul rând, textul derogă de la art. 85 C. proc. civ. care stabileşte,ca regulă, că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor. În aldoilea rând, se derogă de la art. 301 C. proc. civ. potrivit căruia termenul de recurs este de 15 zile.În cazul în care instanţa sesizată cu judecata unei pricini se declară necompetentă art. 158 alin. 3C. proc. civ. prevede că hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Textulconţine o dublă derogare de la art. 301 C. proc. civ. care reprezintă dreptul comun în ce priveşte duratatermenului de recurs (15 zile) şi momentul de la care începe să curgă (comunicarea hotărârii).Art. 190 C. proc. civ. care îngăduie ca în pricinile privitoare la starea civilă sau divorţ să fieaudiaţi ca martori rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv, cu excepţia descendenţilor, derogă dela art. 189 C. proc. civ. care interzice, printr-o normă generală, de drept comun, audierea acestor categoriide persoane.De asemenea, în Cartea a VI-a intitulată „Proceduri speciale” Codul reglementează modul desoluţionare a unor pricini în procedura ordonanţei preşedinţiale, refacerea înscrisurilor şi hotărârilordispărute, procedura ofertei de plată urmată de consemnaţiune, măsurile asigurătorii, proceduradivorţului, procedura împărţelii judiciare, procedura de soluţionare a acţiunilor posesorii, procedura desoluţionare a litigiilor în materie comercială.Este posibil ca norme din ambele categorii să coexiste şi să se aplice în acelaşi timp într-oanumită materie. Apare în acest caz un conflict între norma generală şi norma specială, iar pentrusoluţionarea acestui conflict au fost propuse următoarele reguli:1. Norma specială se aplică cu prioritate faţă de norma generală, pentru că tocmai acesta a fostrostul edictării ei.2. În măsura în care norma specială „tace”, nu reglementează un anumit aspect, ea se completeazăcu norma generală.De exemplu, art. 612 C. proc. civ. arată care sunt menţiunile speciale pe care trebuie să lecuprindă cererea de divorţ. Pentru determinarea celorlalte elemente ale cuprinsului cererii textul facetrimitere la dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. care reprezintă norma generală privitoare la conţinutul cereriide chemare în judecată.Regula potrivit căreia norma specială se completează cu norma generală nu se aplică şi în sensulcă norma generală se completează cu norma specială pentru că ar însemna să se extindă câmpul deaplicare a normei speciale la materii pentru care nu a fost edictată.c) în funcţie de caracterul conduitei pe care o prescriu normele dreptului procesual civil suntimperative şi dispozitive.
Normele imperative impun părţilor sau instanţei o anumită acţiune sau inacţiune şi, sub sancţiune,nu îngăduie să nu se aplice sau să se deroge de la ele.Normele dispozitive suplinesc sau interpretează voinţa neexprimată sau insuficient de clarexprimată a părţilor în actele lor juridice, ori protejează interesele uneia din părţi, îngăduind să se derogede la conţinutul lor.Pentru calificarea unei norme ca imperativă sau dispozitivă poate fi folosit uneori criteriulexpresiei folosite de legiuitor.Norma este imperativă în texte care conţin următoarele expresii:- judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afarănumai dacă legea nu dispune altfel (art. 85 C. proc. civ.);- oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţeicompetente (art. 109 alin. 1 C. proc. civ.);- hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică (art. 121 alin. final C. proc. civ.);- cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectulei sau semnătura va fi declarată nulă (art. 133 alin. 1 C. proc. civ.);- necompetenţa este de ordine publică (art. 159 C. proc. civ.);- nu pot fi ascultaţi ca martori interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisi precum şicei condamnaţi pentru jurământ sau mărturie mincinoasă (art. 189 alin. 1 pct. 3 şi 4 C. proc. civ.).Dimpotrivă, norma este dispozitivă dacă:- părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinileprivitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţăteritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16 (art. 19 C. proc. civ.);- judecătorul poate fi recuzat (art. 27 C. proc. civ.);- când una din părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţiisau asesorii populari2 ai instanţei, cealaltă parte poate cere strămutarea pricinii, la o altă instanţă deacelaşi grad (art. 37 alin. 1 C. proc. civ.);- părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar (art. 67 alin. 1 C. proc.civ.);- dacă pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cererereconvenţională (art. 119 alin. 1 C. proc. civ.).Nu întotdeauna expresia folosită de legiuitor permite să se dea o anumită calificare normeijuridice şi de aceea este necesar să se apeleze şi la un alt criteriu, şi anume, finalitatea textelor. Potrivitacestui criteriu ar avea caracter imperativ acele norme care, în finalitatea lor, depăşesc interesul personalal părţilor şi urmăresc asigurarea distribuirii justiţiei în cadrul procesului civil. Au caracter dispozitivacele norme care urmăresc ocrotirea interesului părţilor.Astfel:- normele de organizare judecătorească au caracter imperativ deoarece reglementează organizareaşi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, activitate ce nu poate fi lăsată la aprecierea părţilor. Prinexcepţie, normele care reglementează recuzarea au caracter dispozitiv - judecătorul „poate” fi recuzat (art.27 Cod procedura civila) -, prin aceste norme fiind ocrotit interesul părţii care ar putea să ceară recuzarea.În actuala reglementare nu mai există instituţia asesorilor populari, aceasta fiind desfiinţată prin Legea nr. 45/1991.In prezent vorbim despre asistentii judiciari.2
- normele de competenţă generală şi normele de competenţă materială au caracter imperativ,aspect care rezultă din dispoziţiile art. 159 pct. 1 şi 2 Cod procedura civila potrivit cărora necompetenţaeste de ordine publică atunci când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti (competenţagenerală) ori atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad (competenţa materială).În privinţa normelor de competenţă teritorială, faţă de prevederile art. 19 şi 159 pct. 3 C. proc.civ., trebuie distins în funcţie de obiectul litigiului.Astfel, în pricinile privitoare la bunuri, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 13-16 C. proc. civ.,normele de competenţă teritorială au caracter dispozitiv.Dacă litigiul are ca obiect unul din aspectele reglementate de art. 13-16 C. proc. civ. atuncinormele de competenţă teritorială sunt imperative. Aceasta rezultă nu numai din art. 19 C. proc. civ., careprevede în mod expres această excepţie de la dreptul părţilor de a dispune asupra competenţei instanţei,dar şi din art. 159 pct. 3 C. proc. civ. potrivit căruia necompetenţa este de ordine publică când pricina estede competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.Pe de altă parte, de vreme ce art. 19 C. proc. civ. îngăduie părţilor „să convină” numai în cauzelecare au ca obiect bunuri, înseamnă că în litigiile privitoare la persoane normele de competenţă teritorialăsunt imperative.- normele de procedură propriu-zisă au caracter imperativ atunci când determină ordinea fireascăa judecăţii potrivit etapelor şi fazelor pe care le parcurge procesul civil sau dacă stabilesc principiilefundamentale ale dreptului procesual civil. De pildă, au caracter imperativ normele care stabilesccontradictorialitatea, publicitatea dezbaterilor, oralitatea, nemijlocirea, continuitatea, dreptul la apărare,rolul activ al judecătorului, disponibilitatea, de asemenea normele care prevăd obligativitatea parcurgeriiunei proceduri prealabile sesizării instanţei, conţinutul hotărârii judecătoreşti (art. 261 C. proc. civ.),obligativitatea pronunţării hotărârii în şedinţă publică (art. 121 alin. 3 C. proc. civ.), depunerea cererii deapel şi de recurs la instanţa a cărei hotărâre se atacă3 (art. 288 alin. 2 şi 302 C. proc. civ.), duratatermenelor de exercitare a căilor de atac (art. 284, 301, 319, 324 C. proc. civ.), etc.Au caracter dispozitiv normele de procedură propriu-zisă care stabilesc facilităţi pentru una saupentru ambele părţi. Aşa sunt, de exemplu, normele care recunosc părţilor posibilitatea de a-şi exercitadrepturile procedurale personal sau prin mandatar (art. 67 alin. 1 C. proc. civ.), normele care oferăpârâtului dreptul de a formula cerere reconvenţională (art. 119 alin. 1 C. proc. civ.), cele care stabilescposibilitatea părţilor de a consimţi ca cererea reconvenţională sau cererea pentru introducerea în proces aunei alte persoane, care nu au fost făcute înăuntrul termenului stabilit de lege, să se judece împreună (art.135 C. proc. civ.), normele potrivit cărora părţile pot solicita instanţei să nu motiveze hotărârea prin carese pronunţă divorţul (art. 617 alin. 2 C. proc. civ.), cele privitoare la admisibilitatea probei cu martori (art.1191 alin. 3 C. civ., art. 189 alin. 2 C. proc. civ.), etc.Această clasificare prezintă interes din mai multe puncte de vedere:- părţile nu pot conveni, nici măcar cu autorizarea judecătorului, să se abată de la normeleimperative, dar se pot înţelege, expres sau tacit, să deroge de la normele dispozitive;- nerespectarea normei imperative atrage următoarele sancţiuni: nulitatea absolută, decăderea,perimarea. În schimb, încălcarea unei norme dispozitive este sancţionată cu nulitatea relativă;- părţile nu pot acoperi prin voinţa lor viciile unui act de procedură săvârşit cu încălcarea uneinorme imperative şi nici nu pot renunţa la dreptul de a invoca nesocotirea unei asemenea norme; în cazulnormei dispozitive, partea ale cărei interese sunt protejate prin edictarea acelei norme poate renunţa la3Iar nu la instanţa care va soluţiona calea de atac.
dreptul de a invoca nerespectarea ei, astfel încât viciile actului de procedură lovit de nulitate relativă sepot acoperi;- încălcarea normei imperative poate fi invocată de oricare dintre părţi, de procurorul careparticipă la judecată ori de instanţă din oficiu, pe când încălcarea normei dispozitive poate fi invocatănumai de partea ocrotită prin norma respectivă;- nerespectarea normei imperative poate fi invocată în orice stare a pricinii, chiar direct în apelsau recurs.Potrivit art. 108 alin. 1 C. proc. civ., nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau dejudecător în orice stare a pricinii. La rândul său, art. 136 C. proc. civ. dispune că excepţiile de procedurăcare nu au fost propuse în condiţiile art. 115 (prin întâmpinare) şi 132 (la prima zi de înfăţişare) nu vormai putea fi invocate în cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică. Rezultă aşadar, că încălcareaunei norme imperative poate fi invocată, în cursul judecăţii în primă instanţă, în orice stare a pricinii.În schimb, încălcarea normei dispozitive poate fi invocată într-un anumit termen: potrivit art. 108alin. 3 C. proc. civ., neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zide înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond. În principiu,nulitatea relativă nu poate fi invocată pentru prima oară înaintea instanţei superioare, de control judiciar.Totuşi, dacă neregularitatea procedurală s-a produs la ultimul termen de judecată (de pildă, a fost lipsă deprocedură cu partea care nu s-a înfăţişat ori, deşi raportul de expertiză nu a fost depus la dosar cu cel puţin5 zile înaintea termenului la care au avut loc dezbaterile în fond, aşa cum impune art. 209 C. proc. civ.,instanţa nu a admis cererea părţii de amânare a judecăţii pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului)atunci încălcarea normei dispozitive poate constitui motiv de apel sau de recurs.3. Procesul civil3. 1. DefiniţieProcesul civil ar putea fi definit ca fiind activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi, organe deexecutare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti ajustiţiei în pricinile civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile dedusejudecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform proceduriiprevăzute de lege.3. 2. Fazele şi etapele procesului civilDin definiţia dată procesului civil rezultă că acesta parcurge în mod obişnuit - dar nu obligatoriu două faze: judecata şi executarea silită.Faza judecăţii cuprinde judecata în primă instanţă şi judecata în căile de atac.Ca regulă
DREPT PROCESUAL CIVIL I Lect. univ. dr. Evelina Oprina Capitolul I NOŢIUNI GENERALE 1. Dreptul procesual civil 1. 1. Definiţie Procesul civil constituie un mijloc File Size: 611KB
DREPT – ANUL IV GRUPA 401 402 NI 8-10 10-12 12-14 14-15 15-16 16-17 17-18 18-20 MARŢI 8-10 10-12 12-14 Drept procesual civil II - S - Lect. univ. dr. S. IONESCU 14-17 DREPT PROCESUAL CIVIL II - C - Lect. univ. dr. S. IONESCU 17-19 Drept procesual
G. Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat M.Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I şi II V.M.Ciobanu, Tr. Briciu, Cl. Dinu, Drept procesual civil. Îndreptar pentru seminare ş
Deci, legile de drept procesual civil sunt, în principiu, de aplicare imediată. 4.3.2 Aplicarea în spaţiu a normelor de drept procesual civil Aplicarea în spaţiu a normelor de drept procesual civil nu pune probleme pe plan intern, deoarece, prin unificarea legi
Ciobanu, Viorel M., Boroi, A., Drept procesual civil, Curs selectiv pentru licenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003. 1.1. Dreptul procesual civil – ramură a dreptului public Dreptul procesual civil este o ramură autonomă de drept care are legătură însă şi cu celelalte ramuri de drept, dreptul
disciplinele drept civil §i drept procesual civil, respectiv la drept penal §i drept procesual penal; c) subcomisii de solu ionare a contesta iilor formulate impotriva rezultatelor ob inute la proba interviului. (5) Nu pot fi numite in com
titulat: Drept civil. Partea specială, și anume al domnilor: Gh. Chibac, doctor în drept, profesor universitar; A. Băieșu, doctor în drept, conferențiar univer sitar, Al.Ro tari, doctor în drept, conferențiar universitar, O. Efrim, magistru în drept. Scopul primordial al acestui manual este de a familiariza studenții de la
1 DREPT PROCESUAL CIVIL II-JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ -Lect. univ. dr. Evelina Oprina Există două feluri de proceduri: contencioasă şi necontencioasă. Specific procedurii contencioase este
INTRODUCTION TO OPENFOAM open Field Operation And Manipulation C libraries Name. INTRODUCTION TO OPENFOAM open Field Operation And Manipulation C libraries Rita F. Carvalho, MARE, Department of Civil Engineering, University of Coimbra, Portugal OpenFOAM Equations Solvers How to use/code Examples Conclusions 3 25 26 33 46 49 50. SOLVE PARTIAL DIFFERENTIAL EQUATIONS (PDE .
