E.R. Dodds Grecii Şi Iraţionalul

1y ago
36 Views
5 Downloads
1.42 MB
204 Pages
Last View : 6d ago
Last Download : 1m ago
Upload by : Brady Himes
Transcription

by POLIROM Co SA Iaşi, 1998 pentru prezenta ediţieEditura POLIROMB-dul Copou nr. 3, P.O. Box 266, 6600 Iaşi Tel. & Fax (032) 214100 ; (032) 214111(032) 217440 (distribuţie)B-dul I.C. Brătianu nr. 6, et. 7, BucureştiTel.: (01) 3138978Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale:DODDS, E.R.Grecii şi iraţionalul I E.R. Dodds trad. de Catrinel Pleşu - Iaşi: Polirom, 1998288 p. 22 cm - (Plural M)IndexISBN: 973-683-115-9 I. Pleşu, Catrinel (trad.)CIP: 165.63 14(38) 316.623 Printed in ROMÂNIAE.R. DoddsGrecii Şi iraţionalulEdiţia a II-aTraducere de Catrinel Pleşu Prefaţă de Petru CreţiaPOLIROM, Iaşi, 1998Hellada între Logos şi Alogonînfăţişînd publicului românesc această nobilă carte a lui E.R. Dodds, intitulată în original TheGreeks and the Irrational (Grecii şi iraţionalul), ne vom feri să-i repetăm cititorului, descriindsau parafrazînd, ceea ce autorul, cu o rară eleganţă a gîndului şi a expresiei, desluşeşte multmai bine cu vorbele lui. Ne vom mulţumi, succint, să dăm acele informaţii şi să facem aceleaprecieri despre semnificaţia mai largă a cărţii şi despre soarta sa care nu rezultă nemijlocit dinatenta citire a ei.Grecii şi iraţionalul reprezintă asamblarea în formă de carte a unei suite de opt conferinţeţinute în 1949 la Berkeley în California (Sather Lectures), la care s-au adăugat, în apendice,două foarte erudite contribuţii, una despre menadism, cealaltă despre teurgie în relaţiile ei cuneoplatonismul.La început mai puţin luată în considerare (deşi s-a bucurat de numeroase recenzii), ea a devenitnu prea tîrziu indispensabilă, impunîndu-se drept o carte obligatorie de referinţă pentru oricinestudiază spiritualitatea greacă şi exercitînd de mulţi ani o binemeritată şi considerabilăinfluenţă, ca una dintre cele mai de seamă patru sau cinci contribuţii moderne la progresulstudiilor clasice şi al culturii umaniste îndeobşte. De altfel solida întemeiere a cărţii s-a văzut şiatunci cînd, după vreo 20 de ani, Dodds a mai publicat un număr de alte cîteva studii deaceeaşi factură; apărea evident că în răstimpul acesta autorul lor rămăsese, în felul care era allui, neîntrecut.Secole de-a rîndul gîndirea europeană a fost dominată de o imagine unilaterală asupraspiritualităţii greceşti şi a marii tradiţii pe care, instituind-o, ne-a transmis-o ca principiuformator pentru civilizaţia căreia încă îi mai aparţinem. Accentul cădea, în ciuda multorevidenţe contrare, aproape exclusiv asupra atotorînduitoarei şi iradiantei raţionalităţi a aceluimoment decisiv din istoria lumii. Ceea ce este şi rămîne adevărat, însă reduce din însăşivaloarea acestei biruinţe, prin ignorarea celeilalte componente, de altminteri universale, cu careraţionalitatea greacă a fost mereu într-un raport frămîntat, dinamic şi fertil. Se postula astfelconstituirea şi instituirea unei ordini şi a unei corelative seninătăţi născute fără îndelungatecazne, fără şovăieli, fără urmă de răni, de umbre şi de regresii din propria lor apriorică şiincoruptibilă substanţă. Şi, fireşte, nici n-a fost aşa, şi aşa nici nu avea cum să fie. A fost rolulistoric al marelui romantism german şi al ecourilor sale celor mai tîrzii de a întrezări şi apoi de

a privi în faţă chipul mai complex, mai contradictoriu şi ca atare mai viu şi mai grăitor al mariimatrice spirituale de la care şi astăzi ne revendicăm. Cu instituţii strălucite, chiar dacă încănebuloase (prezente la Carus, la Gorres, poate6GRECII ŞI IRAŢIONALULîndeosebi la Friederich Creuzer din Symbolik und Mythologie der alten Volker, 1810-1812,unul dintre primii descoperitori ai miturilor dionisiace), renovarea romantică se dovedeşterodnică pînă în pragul modernităţii, reînnoind radical, spre sfîrşitul secolului trecut, imagineacurentă despre lumea greacă, de data aceasta prin opera unor spirite specializate în cîmpulstudiilor clasice, ca Erwin Rohde (Psyche, Seelenkult und Unsterblichkeitsglaube derGriechen, 1893) şi mai ales prietenul acestuia, Friedrich Nietzsche, din a cărui puternicăgîndire derivă, pînă azi, o opoziţie între spiritul raţional-apolinic şi cel orgiastic--dionisiac,opoziţie care s-a dovedit pe cît de sugestivă şi de inovatoare în disoluţia multor ideipreconcepute, pe atît de păgubitoare prin legitimarea, pînă la abuz şi la saţietate, a altora, noi.Oricum, de la Nietzsche încoace, la a cărui influenţă s-a adăugat nu numai sporul de faptepozitive adus de cercetările ulterioare în domeniul grecesc, ci şi contribuţiile deschizătoare delargi perspective pe care le-au adus antropologia şi etnografia în cunoaşterea structurală,comparativă şi tipologică a comunităţilor umane, îndeosebi a celor mai mult sau mai puţinprimitive (pentru relaţia mai apropiată cu cîmpul cercetărilor clasice nu poate să nu fie pomenitaici, tot pentru perioada mai veche, J.G. Frazer şi marea sa lucrare The Golden Bough, 18901915). Şi iarăşi era exclus ca o înnoire mai radicală a punctului nostru de vedere despre lumeagreacă şi despre liniile de forţă care au configurat-o de-a lungul veacurilor să n-o fi înlesnit şichiar provocat, mijlocit şi nemijlocit, progresele hotărî-toare pe care le-au adus, în ştiinţamecanismelor şi dinamicii sociale, gîndirea lui Karl Marx, iar în cea a cunoaşterii straturilorcelor mai adînci ale psihologiei umane contribuţia lui Sigmund Freud şi a urmaşilor săi.Or, pe la mijlocul secolului nostru, însumarea tuturor acestor curente şi tradiţii, asociate cugrava experienţă planetară a ultimului război, trebuia să capete cumva formă în sfera studiilorclasice printr-o carte scrisă dinlăuntrul lor, cu o instrumentaţie specifică, îmbogăţită şi rafinatăde noile aporturi, dar fără a o converti în altceva, străin de milenara lor tradiţie şi de rigoareaînscrisă în însăşi esenţa lor. Şi aceasta a fost cartea pe care, tradusă cu grijă în româneşte, oprezentăm aici, încercînd să determinăm şi ce este ea cu adevărat şi ce, în chipul cel maihotărît, n-a dorit să fie, spre binele ei şi al nostru.Grecii vechi au devenit şi aşa, în opinia curentă, o realitate mentală supradimensionată însensul rău al cuvîntului, un repozitoriu de reminiscenţe rău asimilate şi de diete rău înţelese,travestiul mitologic al unor false adîncimi. Dacă la asta se mai adaugă şi explozivul concept deiraţional, multă lume s-ar simţi îndreptăţită să aştepte o carte „abisală", o deschidere către cineştie ce criptice mistere ale cunoaşterii şi ale omului, o ocultă introducere în tenebrele care auhrănit atîta clasică şi pură lumină şi atîta neoclasic echilibru. Nu asemenea lucruri va găsicititorul în această netaumatrugică lucrare a lui E.R. Dodds.Acest om, căruia i-a plăcut toată viaţa să spună, în deplină sinceritate, că este „un simpluprofesor de greacă", îşi asimilase întreaga tradiţie pe care, în atît de sărace linii, am schiţat-omai sus şi era perfect conştient că fără o adîncită (dar precaută) folosire a noilorHELLADA ÎNTRE LOGOS ŞI ALOGON7instrumente de lucru, cunoaşterea lumii greceşti nu putea fi împrospătată dintr-o perspectivămai modernă şi totodată mai cuprinzătoare. Deci s-a decis să întreprindă acest lucru, de bunăseamă nu fără oarecare impact asupra mobilurilor sale interioare a proliferării de iraţionalismede tot felul din cultura vremii sale. Dar s-a decis să facă acest lucru dinlăuntrul meseriei sale,nearogîndu-şi nimic mai mult decît acea severă competenţă ale cărei osteneli numai cei ce oexercită le ştiu. Aşadar, gîndind lucrurile în termenii propuşi de documentaţia existentă,refuzînd să proiecteze asupra ei concepte şi preconcepte greu aplicabile aici (deci să cadă,printre altele, în vulgaritatea modernizărilor spectaculoase însă arbitrare) şi, în sfîrşit, preferindanaliza atentă sintezelor răvăşitoare după care unii însetează. Rezultatul a fost şi rămîne, înliniile sale generale, admirabil şi trainic, fiind, cu discreţie şi măsură, destul de înnoitor pentruca studiile sale să constituie (oricîte lacune, de altfel declarate, ar avea) cartea globalăfundamentală în această problemă, de cînd a fost scrisă pînă azi.Dodds îşi scrie cartea pornind, nu de la început explicit, de la o triplă definiţie a raţionalităţii

cu care, chiar susceptibilă de unele elaborări, oricine poate fi de acord şi care, cu oricîte hiaturişi rătăciri, a dominat gîndirea şi conştiinţa europeană de la Socrate încoace:Că obiectul propus cunoaşterii noastre, realitatea la care ne raportăm (şi din care facem parte)este raţională, adică guvernată de regularităţi şi de legi, întemeiată pe o ordine determinată dincare nu pot germina învălmăşiri şi aberaţii, o alcătuire coerentă imanentă sieşi şi neameninţatăde transcendenţa nici unei dezordini.Că o asemenea lume poate fi cunoscută în adevărul ei de raţiunea omenească (de logosul umanadecvat logosului cosmic), ca instrument unic ori măcar diriguitor şi critic supraordonatoricărui tip iraţional de cunoaştere nemijlocită de ea (intuiţie, credinţă, extaz şi comuniunemistică, imersiune vitalistă, divinaţie, revelaţie etc).Că într-un univers astfel constituit şi astfel cunoscut, sau putînd fi cunoscut, valorile însele(deci pozitivul şi negativul referenţial, binele şi răul produs şi pătimit în el) ţin tot de o ordineraţională, se pot afla obnubilate numai de o tranzitorie disfuncţie a raţiunii şi se reechilibreazăîn sens pozitiv prin triumful ei.Şi, am putea adăuga, că toată negativitatea iraţionalităţii şi a răului nu sînt realităţi în sensontologic, gnoseologic şi etic, nu sînt elemente constitutive ale lumii, ci doar umbreinsubsistente ale unei ordini raţionale.Cartea lui Dodds despre greci a apărut prea tîrziu în istoria culturii ca să ignore naivitatea unuiasemenea radicalism raţionalist. Deci analizele lui nu sînt tributare nici unei asemeneaelementarităţi. Dar pomenita carte nu a apărut nici prea devreme pentru ca nobila şi avizataraţionalitate de la care se inspiră să nu poarte, cu gravitate, dar fără patos fals, toată învăţăturavremii noastre, în ce-am gîndit, în ce-am săvîrşit, în ce, greşind cu nemăsură, am pătimit atît denemăsurat. Dacă Grecii şi iraţionalul este o analiză a elementelor iraţionale din lumea şi dincultura greacă, analiza aceasta nu este nici naivă, nici sumbră, nici elementar iluministă, nicinefast tributară iraţionalismului însuşi. Este, dimpotrivă, o înaltă lecţie de măsură şi de bungust8GRECII ŞI IRAŢIONALULcărturăresc în contemperarea, pe terenul de cercetare pe care şi-1 propune, între o severă ştiinţăa faptelor şi a doctrinelor şi o luminoasă şi încercată părtinire pentru acel adevăr care, făcîndun loc iraţionalului în dinamica reală a istoriei, nu-l exaltă dincolo de, dar nici nu-l coboară submarginile stricte ale legitimităţii lui, într-un cadru de referinţă esenţialmente raţional. De fapt,unul dintre meritele cele mai evidente şi mai edificatoare ale analizei pe care o face Doddsmanifestărilor iraţionalului în spiritualitatea greacă, şi unul dintre cele mai puţin puse înlumină, este tocmai acesta: că pentru una dintre cele mai înalte forme ale raţionalităţii atestatede istoria culturii se recunoaşte cu luciditate, deci între margini susceptibile de cunoaştereraţională, rolul fertil (cînd este fertil) al iraţionalului ca element constitutiv al totalităţiiumanului. Şi aceasta nu numai recunoscîndu-l ca atare, ci ridicîndu-l pînă la acel grad deconştiinţă care să fie apt de a-i exorciza părţile nocive şi distructive şi de a-1 resorbi în zonelesuperioare ale omenescului, prin instituirea unei ştiinţe complexe a lui, care să-l legitimeze şisă-l diriguiască in nomine rationis, în loc de a-1 lăsa să ne bîntuie istoria in nomine diaboli.Şi, în felul acesta, Dodds străbate, neieşind nici o clipă din zona bine întemeiată a faptelor şiînnoind adesea domenii obosite ori neglijate, psihologia iraţionalităţii homerice1, transferul dela acel tip de cultură la acela, mai tulbure şi mai frămîntat, al Greciei prearhaice şi arhaice,împătrita iraţionalitate a oracularului apolinic, a extaticului dionisiac, a divinei exaltări poeticeşi a fervoarei cu care ne sfîşie şi ne călăuzeşte Erosul înalt, germenii de nouă spiritualitatesădiţi în lumea greacă de influxurile mentalităţilor şi practicilor şamanistice provenite dinNordul peninsulei şi de mai sus, din zona scito-tracă, reacţia raţionalistă şi refluxul ei în epocaclasică, rolul progresiv pe care Platon se vede silit să-l acorde, în desfăşurarea gîndirii sale,elementelor iraţionale şi, în sfîrşit, după o perioadă de sistematizare şi de stabilizare, eşeculfinal al raţionalismului în lunga perioadă dintre secolul III î.H. şi asfinţitul antichităţii, nu fărăa da măsura rigorii şi supleţei demersului său în două studii adiacente volumului (chiar dacăpublicate în altă parte), unul în care, împotriva prejudecăţilor comune, descoperă în Euripide oadîncă şi literar binefăcătoare intuiţie a iraţionalului şi altul, în care citeşte în filosofia luiPlotin o triumfală revendicare, la sfîrşitul unei lumi (invadată de formele inferioare şisuperstiţioase ale iraţionalului: cultul Fortunei, cultivarea magiei, a ocultismului, a teurgiei,

credinţa tot mai răspîndită în proprietăţile şi forţele imanente în anumite plante, animale oripietre preţioase, tot mai marcate tendinţe hermetice sau soteriologice etc), a tot ceea ceconstituise măreţia ei în întemeierea raţionalismului european în formele sale cele mai înalte şimai perene.Foarte instructivă pentru cititorul de azi şi pentru că îl învaţă să vadă cum conceptele unorcategorii psihologice la care se referă în chip firesc ca şi cînd ar fi existînd obiectiv şidintotdeauna (ca, de pildă, acela de voinţă) s-au născut încet, de-a lungul unui proces milenar,şi sînt rodul unor continue ajustări ale intelectului uman la fluida şi greu sesizabila realitatelăuntrică a omului.HELLADA ÎNTRE LOGOS ŞI ALOGON9Astfel că această carte încărcată de o larg cuprinzătoare şi totuşi riguroasă ştiinţă (cititorulrăbdător al notelor de la sfîrşitul fiecărui capitol va înţelege uşor cîtă erudiţie şi cît orizont, cîtscrupul de probitate profesională şi cîtă politeţe intelectuală avea „profesorul de greacă"Dodds), dacă nu va exalta pe cel care caută în ea ceea ce nu este, va da celorlalţi folosul şibucuria pe care le produce, în cărţile bine gîndite, eleganţa adevărului: sentimentul că a citit, cutoate nuanţele pe care autorul a ştiut să le discearnă între epoci, clase socio-culturale, întremanifestări flagrante ori stadii latente, nu o istorie închisă a straturilor ocult-iraţionale aleuniversului grec, ci pe aceea a raţionalităţii instituite de greci în relaţia inerentă cu reversul eidialectic.Ar fi nedrept ca cititorul român să nu dobîndească aici şi cîteva, fie chiar sumare, informaţiidespre autorul acestei atît de bine informate, gîndite şi scrise opere (de obicei filologii clasicigîndesc mai îngust şi mai tehnicist şi nu ştiu scrie întotdeauna fără măcar un dram, fie el platori contorsionat, de pedanterie profesională). Eric Robertson Dodds (1893-1979) este deorigine şi educaţie irlandeză presbiteriană, încheiată totuşi la Oxford, University College, undesuferă influenţa marelui elenist Gilbert Murray. Şi-a desfăşurat activitatea universitară, începînd din 1919, în Anglia, întîi la Reading şi la Birmingham, apoi, graţie recomandării luiGilbert Murray, care l-a preferat unor savanţi nu mai puţin importanţi şi reputaţi precum J.D.Denniston şi Maurice Bowra, ca Regius professor de greacă la Oxford, Christ Church, unde afost multă vreme privit cu răceală de toţi colegii, poate şi datorită firii lui retrase şi mefiente,poate şi unui anume tip de neconformism şi de radicalism irlandez, în sfîrşit poate şi pentru că,fiind de o perfectă competenţă tehnică, profesa o anumită preferinţă în favoarea actuluiinterpretativ şi nu a celui strict şi mărginit filologic1, toate greu de conciliat cu mentalitateaoxoniană de atunci (poate şi de acum). Nu şi de studenţi, care preţuiau la el nu doar marea saştiinţă, ci şi prestigiul elocinţei sale (lipsită în chip aproape neliniştitor, ca şi conversaţia lui, decea mai mică urmă de pedanterie), glasul şi felul inimitabile cu care citea poezie greacă şi nunumai greacă, farmecul discret şi vag criptic al personajului, umorul lui de rară esenţă. Pacifistprin adînci convingeri, a participat ca voluntar, şi nu numai formal, la amîndouă războaielemondiale. Ca tînăr, a participat activ la cenacluri şi întruniri literare, unde l-a cunoscut peAldous HuXIey, pe Yeats, mai tîrziu pe T.S. Eliot şi pe W.H. Auden, cu care a fost apropiatprieten. La 36 de ani a publicat un volum de poeme, Thirty-two Poems (1929), dintre careunele şi-au găsit, după neîndoielnicul lor merit, locul în diferite antologii. Iar către sfîrşitulvieţii, în 1977, a publicat una dintre cele mai încîntătoare, mai cu înzestrare scrise şi mai subtilrezervate în sinceritatea şi în modestia tonului ei autobiografii redactate vreodată de unasemenea sever universitar, Missing Persons (Persoane pierdute, potrivit cuvintelor scrise înprefaţa cărţii de J.C. Powys: „fiinţele care am fost cîndva mai curînd se află pierdute decîtîmplinite în ceea ce am ajuns să fim"), o carte al cărei1. Cum bine rezultă din lecţia lui inaugurală de la Oxford : Humanism and Technique in GreekStudies, din 1936.10GRECII ŞI IRAŢIONALULsucces, consacrat de un premiu literar de prestigiu, a depăşit cu mult cercul îngust al lumiicărturăreşti, impunînd-o drept una dintre marile reuşite ale prozei engleze contemporane. Cît vafi pierdut din sine, trăind, E.R. Dodds este greu de ştiut, oricît de limpede ar fi confesiunea lui.Dar ne place să credem că în cartea pe care cititorul o are acum în faţă s-a păstrat, încă viu, tot

ceea ce în autorul ei nu era destinat să se piardă nicicum, avînd a dura mereu în neîncetatamişcare înainte a culturii şi a spiritului care o însufleţeşte.Petru CreţiaNotă bibliograficăSelect Passages Illustrative of Neoplatonism (2 voi., 1923-1924); Thirty-two Poems (1929);The Confessions of St. Augustine. A Study of Spiritual Maladjustement (în „Hibbert Journal",26, 1928, pp. 459 şi urm.); The Parmenides of Plato and the Origin ofthe Neoplatonic One(în „Classical Quarterly", 22, 1928, pp. 129 şi urm.); Proclos, Elements ofTheology, Editionwith Commentary (1933); Euripides, Bacchae, Edition, Introduction and Commentary (ed. I 1944, ed. II - 1960); The Greeks and the Irrational (1952); cu M. Platauner: Fifty Years ofClassical Scholarship (1950) şi Fifty Years (and Twelve) of Classical Scholarship (1962),amîndouă consacrate studiilor homerice; Plato, Gorgias. New Text, Introduction andCommentary (1959); Pagan and Christian in an Age of Anxiety (1965); The Ancient Conceptof Progress (1973, care conţine un număr de articole publicate mai de mult, dar nemenţionatemai sus, şi altele noi: The Ancient Concept of Progress, The Prometheus Vinctus and theProgress of Scholarship, Morals and Politics in the Oresteia, On Misunderstanding theOedipus Rex, Euripides the Irrationa-list, The Sophistic Movement and the Failure ofGreekLiberalism, Plato and the Irrational, Tradition and Personal Achievement in the Philosophyof Plotinus, The Religion of Ordinary Man in Classical Greece, Super-normal Phenomena inClassical Antiquity), Missing Persons. An Autobio-graphy (1977). - în 1973, venerabilarevistă, astăzi centenară, „The Journal of Hellenic Studies", i-a închinat lui E.R. Dodds unvolum omagial, volum de severe studii care se deschide cu o dedicaţie în admirabile versurigreceşti scrisă de H. Lloyd-Jones şi cu o Nocturnă dedicată lui Dodds de marele poet W.H.Auden, a cărei traducere regretăm că n-o putem da aici, pentru a evoca ceva dintr-o lume încare E.R. Dodds a făcut parte ca un senior spiritual printre seniori.Prefaţa autoruluiCartea de faţă se întemeiază pe o serie de conferinţe pe care am avut cinstea să le ţin laBerkeley în toamna anului 1949. Reproducîndu-le am lăsat neschimbată substanţa loriniţială, completînd-o doar pe alocuri. Publicul în faţa căruia am vorbit includea mulţiantropologi şi o sumedenie de savanţi care nu aveau cunoştinţe specializate despre Greciaantică; sper că, în forma lor actuală, conferinţele mele vor stîrni interesul unui public la felde cuprinzător. De aceea am tr

Dodds îşi scrie cartea pornind, nu de la început explicit, de la o triplă definiţie a raţionalităţii . cu care, chiar susceptibilă de unele elaborări, oricine poate fi de acord şi care, cu oricîte hiaturi şi rătăciri, a domina