Jocul Cu Margele De Sticla - Carti Gratis
1
Hermann HesseJocul cu mărgele de sticlăTraducere Ion Roman2
O încercare de biografie a lui Josef Knecht, magister ludi, împreună cuscrierile postume ale lui Knecht publicate de Hermann HesseCelor ce vizitează Orientul Apropiat3
CUPRINSJocul cu mărgele de sticlăBIOGRAFIA LUI JOSEF KNECHT, MAGISTER LUDICHEMAREAWALDZELLANI DE STUDIUDOUĂ ORDINEMISIUNEAMAGISTER LUDIÎN SERVICIUCEI DOI POLIO CONVORBIREPREGĂTIRICIRCULARALEGENDASCRIERILE POSTUME ALE LUI JOSEF KNECHTPOEZIILE DIN VREMEA ŞCOLII ŞI A STUDENŢIEICELE TREI BIOGRAFIIAducătorul de ploaie4
DuhovniculBiografie indiană5
6
Jocul cu mărgele de sticlăO încercare de introducere pe înţelesul tuturor în istoria lui non entia enim licet quodammodo levibusque hominibus faciliusatque incuriosius verbis reddere quam entia, verum-tamen pio diligentiquererum scriptori plane aliter res se habet: nihil tantum repugnat ne verbisillustretur, at nihil adeo necesse est ante hominum oculos proponere utcertas quasdam res, quas esse neque demonstrări neque probări potest,quae contra eo ipso, quod pii diligentesque viri illas quasi ut entia tractant,enti nascendique facultăţi paululum appropinquant.Albertus Secundus tract. De cristall. Spirit, ed. Clangor et Collof. Lib. I.Cap. 28În tălmăcirea manuscrisă a lui Josef Knecht: căci într-o anumită privinţă şi pentru oamenii uşuratici lucrurile fărăde fiinţă pot fi mai lesne şi mai cu nepăsare redate prin vorbe decât cele înfiinţă, dar pentru istoricii cucernici şi conştiincioşi este totuşi tocmaidimpotrivă: nimic nu se opune într-atâta înfăţişării prin vorbe şi nimic nueste totuşi mai necesar să fie pus în faţa ochilor omeneşti decât anumitelucruri a căror existenţă nu poate fi nici dovedită, nici probată, care însă,tocmai prin aceea că oamenii cucernici şi conştiincioşi le tratează într-omăsură ca pe lucruri existente, sunt apropiate cu un pas de existenţă şi deputinţa lua naştere.Intenţia noastră este să cuprindem în această carte puţinul materialbiografic pe care l-am putut găsi în legătură cu Josef Knecht, ludi magister1Josephus III, cum e numit în arhivele jocului cu mărgele de sticlă. Nutrecem cu vederea faptul că această încercare se află, sau pare să se afle,într-o anumită măsură în contradicţie cu legile şi datinile ce stăpânesc viaţaspirituală. Unul dintre principiile majore ale vieţii noastre spirituale constătocmai în disoluţia factorului individual, în încadrarea pe cât posibildesăvârşită a insului în ierarhia autorităţii educative şi a ştiinţelor. Iar acestprincipiu s-a înfăptuit printr-o tradiţie îndelungată în aşa măsură, încâtastăzi este nemaipomenit de greu, ba chiar în multe cazuri cu totulimposibil să mai găseşti amănunte biografice şi psihologice despre1Maestrul jocului (lat.)7
persoanele, luate individual, care au slujit într-un mod eminent aceastăierarhie; în foarte multe cazuri, nu mai pot fi stabilite nici măcar numelepersoanelor. Una dintre caracteristicile vieţii spirituale a Provinciei noastrerezidă în aceea că organizarea ei ierarhică are drept ideal anonimatul şi căse apropie foarte mult de realizarea acestui ideal.Dacă, totuşi, am stăruit în încercarea noastră de a stabili câte ceva asupravieţii lui ludi magister Josephus III şi de a schiţa fugar imagineapersonalităţii sale, am făcut-o nu din vreun cult al personalităţii şi nici dinnesupunere faţă de obiceiuri, ci dimpotrivă, după cum credem, numai însensul unui serviciu adus adevărului şi ştiinţei. E o idee veche: cu câtformulăm o teză mai ritos şi mai categoric, cu atât mai irezistibil îşi cheamăea antiteza, încuviinţăm şi respectăm ideea care stă la baza anonimatuluiautorităţii noastre şi a vieţii noastre spirituale.Dar o privire aruncată în preistoria chiar a acestei vieţi spirituale,îndeosebi în evoluţia jocului cu mărgele de sticlă, ne arată într-un modincontestabil că fiecare fază a evoluţiei, fiecare amplificare, fiecaremodificare, fiecare cotitură esenţială, indiferent dacă ar trebui consideratăprogresivă sau conservatoare, îl dezvăluie indubitabil nu numai pe autorulunic şi propriu-zis, ci şi chipul limpede al acestuia tocmai în persoana celuicare a introdus modificarea, care a fost instrumentul transformării şi alperfecţionării.Fireşte, ceea ce înţelegem noi astăzi prin personalitate se deosebeşteconsiderabil de sensul pe care-l dădeau noţiunii biografii şi istoricii dintimpurile mai vechi. Pentru ei, şi mai ales pentru autorii din acele epoci,care aveau o pronunţată înclinare spre biografie, esenţialul la opersonalitate pare a fi fost, am zice, trăsătura excepţională, anomalia şiunicul, ba chiar, adesea, de-a dreptul patologicul, în vreme ce noi, cei deastăzi, vorbim în genere despre personalităţi marcante abia atunci cândîntâlnim oameni care, dincolo de orice originalităţi şi bizarerii, au reuşit săse încadreze pe cât posibil complet în generalitate, să se pună pe cât posibilmai deplin în serviciul a ceea ce se află mai presus de persoane. Dacă privimcu mai multă atenţie, constatăm că şi Antichitatea a cunoscut acest ideal:întruchiparea „înţeleptului” sau a „desăvârşitului” la vechii chinezi, de pildă,sau idealul învăţăturii socratice despre virtute aproape că nu se deosebescprin nimic de idealul nostru actual, iar unele mari organizaţii spirituale,cum ar fi biserica romană în epocile ei de grandoare, au cunoscut principii8
similare, şi unele dintre figurile lor cele mai mari, ca sfântul Toma dinAquino, ne apar, aidoma statuilor din vechea Grecie, mai mult ca niştereprezentări clasice ale unor tipuri decât ca persoane individuale. Cu toateacestea, în vremurile reformării vieţii spirituale, care a început în secolul aldouăzecilea şi ai cărei moştenitori suntem, acel vechi ideal pur aproape căs-a pierdut, în mod vădit, cu totul. Suntem uimiţi când în biografiile dinacele timpuri găsim povestindu-se cam prea pe larg câţi fraţi şi câte surori aavut eroul sau câte urme şi cicatrice sufleteşti i-au lăsat desprinderea decopilărie, pubertatea, lupta pentru afirmare în viaţă, căutările în dragoste.Pe noi, cei de astăzi, nu ne interesează patologia, nici istoria familială,nici viaţa instinctuală sau digestia şi somnul eroului; pentru noi nu suntdeosebit de importante nici chiar preistoria lui spirituală, educaţia prinstudiile preferate, lecturile îndrăgite şi aşa mai departe. Pentru noi, erou şiom vrednic de un interes deosebit devine numai acela care este pus denatură şi prin educaţie în situaţia să-şi dizolve aproape pe de-a-ntregulpersoana în funcţia ei ierarhică, fără ca totuşi prin aceasta să-şi piardăimpulsul puternic, proaspăt, demn de admirat, care constituie mireasma şivaloarea individului. Iar când între persoană şi ierarhie se ivesc conflicte,noi vedem chiar în aceste conflicte piatra de încercare a dimensiunilor uneipersonalităţi. Pe cât de puţin suntem de acord cu rebelul pe care poftele şipasiunile îl împing la ruptura cu ordinea stabilită, pe atât de mult venerămamintirea unui sacrificiu, a ceva cu adevărat tragic.Interesul pentru persoană, pentru nume, pentru înfăţişare şi gesturi ni separe acum îngăduit şi firesc la ei, la eroi, la aceşti oameni într-adevărexemplari, fiindcă până şi în cea mai desăvârşită ierarhie, în organizaţia ceamai lipsită de fricţiuni noi nu vedem nicidecum o maşinărie înjghebată dinpiese moarte şi indiferente în sine, ci un corp viu, alcătuit din părţi şianimat de organe care îşi au fiecare chipul propriu şi independenţa sa şiparticipă la minunea vieţii, în acest sens ne-am străduit să adunăminformaţii despre viaţa maestrului jocului cu mărgele de sticlă Josef Knecht,îndeosebi din cele scrise de el însuşi, dând la iveală şi mai multemanuscrise, pe care le considerăm vrednice de citit.Ceea ce avem de împărtăşit asupra persoanei şi vieţii lui Knecht estedesigur cunoscut în întregime sau în parte unora dintre membrii Ordinului,în special jucătorilor cu mărgele de sticlă, şi tocmai din acest motiv cartea9
noastră se adresează nu doar acestui cerc, ci nădăjduieşte să-şi afle cititoriplini de înţelegere şi dincolo de el.Pentru acest cerc restrâns, cartea noastră nu ar avea nevoie de niciointroducere şi de niciun comentariu, întrucât însă dorim ca biografia şiscrierile eroului nostru să aibă cititori şi în afara Ordinului, ne revinesarcina cam dificilă sa începem cartea cu o mică introducere populară,destinata cititorilor mai puţin avizaţi, despre sensul şi istoria jocului cumărgele de sticlă.Subliniem că această introducere este şi doreşte să fie una cu caracterpopular şi că nu are nicio pretenţie să lămurească problemele jocului şi aleistoriei lui care sunt încă discutate în însuşi interiorul Ordinului. Momentulpentru o expunere obiectivă a acestei teme este încă foarte departe.Aşadar, să nu se aştepte de la noi o istorie şi o teorie completă a joculuicu mărgele de sticlă; nici chiar autorii mai vrednici şi mai iscusiţi decât noinu ar fi astăzi în stare de aşa ceva. Sarcina aceasta rămâne pe seamaviitorului, dacă nu cumva sursele şi premisele spirituale pentru aşa ceva nuse vor pierde până atunci. Iar un manual despre jocul cu mărgele de sticlăpoate fi studiul nostru cu atât mai puţin; un asemenea manual nici nu se vascrie vreodată. Regulile acestui joc al jocurilor se învaţă numai pe caleaobişnuită, prescrisă, care cere câţiva ani, şi nimeni dintre iniţiaţi nu ar puteaavea vreun interes să facă aceste reguli ale jocului mai uşor de învăţat.Aceste reguli, limbajul semnelor şi gramatica jocului reprezintă un fel delimbaj secret foarte perfecţionat, la care participă mai multe disciplineştiinţifice şi ramuri ale artei, mai ales însă matematica şi muzica (respectiv,ştiinţa muzicii) şi care este în măsură să exprime şi să pună în relaţiireciproce conţinutul şi rezultatele celor mai multe ştiinţe. Jocul cu mărgelede sticlă este, aşadar, un joc care sintetizează toate conţinuturile şi valorileculturii noastre, se joacă cu ele, cam cum trebuie să se fi jucat cu vopselelede pe paleta sa un pictor din perioadele de înflorire a artelor. Tot ceea ce aprodus umanitatea ca ştiinţă, gândire înaltă şi opere de arta în epocile eicreatoare, tot ceea ce perioadele ulterioare de studiu savant au exprimat înconcepte şi au transformat în tezaur intelectual, tot acest material uriaş devalori spirituale este adus în joc de jocul cu mărgele de sticlă, aşa cum oorga e făcută să cânte de către organist, iar această orgă este de operfecţiune aproape de neconceput, clapele şi pedalele ei ating întregulcosmos spiritual, registrele ei sunt aproape nenumărate, astfel încât,10
teoretic, cu acest instrument poate fi reprodus în joc întregul conţinutspiritual al lumii.Clapele pedalele şi registrele sunt acum precis statornicite, modificărileşi încercările de perfecţionare în ceea ce priveşte numărul şi aşezarea lorsunt de fapt posibile numai în teorie: îmbogăţirea limbajului jocului prinintroducerea unor noi conţinuturi este subordonată celui mai severimaginabil control exercitat de conducerea supremă a jocului. Dimpotrivă,în interiorul acestei alcătuiri solide sau, ca să rămânem la metafora noastră,în interiorul complicatei mecanici a acestei orgi uriaşe, fiecărui jucător îi stăla îndemână un univers întreg de posibilităţi şi combinaţii, iar ca printre miide jocuri executate strict să se asemene două măcar, mai mult decâtsuperficial, este ceva aproape cu neputinţă. Chiar dacă s-ar întâmplavreodată ca doi jucători să-şi compună jocul, fără vreo intenţie, din acelaşimic mănunchi de teme, aceste două jocuri ar putea să arate şi să sedesfăşoare cu totul diferit, după felul de a gândi, după caracterul, dispoziţiasufletească şi virtuozitatea jucătorilor.În ultimă instanţă, cât de departe vrea să împingă istoricul înapoiînceputurile şi preistoria jocului cu mărgele de sticlă este un lucru asupracăruia poate hotărî el, după bunul său plac. Căci, ca orice idee mare, joculacesta nu are propriu-zis un început, ci, ca idee, a existat întotdeauna. Caidee, ca intuiţie şi ideal îl găsim imaginat încă în epocile vechi, aşa deexemplu la Pitagora, apoi, în perioada târzie a culturii antice, în cerculelenistic al gnosticilor, nu mai puţin la vechii chinezi, apoi iarăşi înmomentele culminante ale vieţii spirituale arabo-maure, iar, mai departe,urmele preistoriei sale ne conduc prin scolastică şi umanism spreacademiile de matematicieni din veacurile al şaptesprezecelea şi aloptsprezecelea şi până la filosofiile romantice şi semnele runice din visurilemagice ale lui Novalis2. Aceeaşi idee eternă, care s-a întruchipat pentru noiîn jocul cu mărgele de sticlă, a stat w baza tuturor mişcărilor pentrurealizarea idealului unei Universitas Litterarum3, tuturor academiilorplatonice, tuturor asociaţiilor unei elite spirituale, tuturor tentativelor de2Pentru Novalis (Friedrich Leopold von Hardenberg) (1772 ― 1801), poet romanticgerman, reprezentant al „idealismului magic", lumea subiectivă era singura realitate, iarvisul un izvor de adevăruri absolute. Runele sunt cele mai vechi semne grafice germanice.În limba gotă, rûna – secret, taină3Aici, cu sensul de totalitate a studiilor literare şi ştiinţifice11
apropiere între ştiinţele exacte şi cele libere, tuturor încercărilor deconciliere a ştiinţei cu arta sau a ştiinţei cu religia.Spirite ca Abelard4, ca Leibniz, ca Hegel au nutrit fără îndoială visul de acuprinde universul spiritual în sisteme concentrice şi de a reuni frumuseţeavie a fenomenului spiritual şi a artei cu magica putere de formulare adisciplinelor exacte, în vremurile în care muzica şi matematica au trăitaproape concomitent o perioadă clasică, alianţele şi fecundările dintre celedouă discipline au fost numeroase. Iar cu două veacuri mai înainte, laNikolaus von Kues5 găsim fraze care aparţin aceleiaşi atmosfere, cum ar fiaceasta: „Spiritul se modelează conform potenţialităţii, pentru a măsuratotul în modul potenţialităţii, conform necesităţii absolute, pentru a măsuratotul în modul unităţii şi simplităţii, cum o face Dumnezeu, şi conformnecesităţii de conexiune, pentru a măsura totul în funcţie de specificul său,în sfârşit se modelează conform potenţialităţii determinate, pentru amăsura totul în raport cu existenţa sa. Mai departe însă, spiritul măsoară şisimbolic, prin comparaţie, ca atunci când se slujeşte de numele şi de figurilegeometrice şi se raportează la ele, luându-le ca elemente de referinţă”. Dealtfel, nu numai această idee a lui Cusanus pare a viza, aproape, jocul cumărgele de sticlă sau a corespunde şi izvorî dintr-o direcţie imaginativăsimilară aceleia a acestui joc de idei; pot fi indicate la el mai multe alteintuiţii asemănătoare. Dragostea lui pentru matematici,capacitatea şiplăcerea lui de a utiliza figuri şi axiome din geometria euclidiană caelemente alegorice pentru noţiuni teologico-filozofice par a se afla foarteaproape de mentalitatea jocului şi, uneori, latineasca lui (ale cărei vocabulenu sunt rareori propriile-i invenţii libere, fără ca prin aceasta să rămână de4Pierre Abilard (1079 ― 1142), filozof şi teolog scolastic francez, este întemeietorulconceptualismului, poziţie filozofică înaintată pentru vremea sa, care respingea teza căgeneralul ar exista ca o realitate independentă de lucrurile individuale. Conformconceptualismului, generalul există totuşi pe planul logic, sub forma noţiunilor, a„conceptelor". Filozoful francez a combătut fanatismul religios, pledând pentru aşezareacredinţei pe baze raţionale, fapt care a fost condamnat ca erezie de către biserică. Pe planliterar, Abelard a devenit eroul unei celebre povestiri medievale despre dragostea luinefericită pentru Héloïse5Nikolaus von Kues (Cusa, Cues sau Cusanus) (1401 ― 1464), cardinal şi filozofgerman, a cărui gândire panteistă conţine elemente dialectice remarcabile. A propusfundamentarea studiului naturii pe matematică12
neînţeles pentru vreun cunoscător al latinei) ne aminteşte de plasticitatealiberă de rigori a limbajului jocului.După cum a putut-o arăta însuşi motto-ul pus în fruntea studiuluinostru, Albertus Secundus se numără în egală măsură printre străbuniijocului cu mărgele de sticlă. Presupunem de asemenea ― ce-i drept, fără a oputea dovedi cu citate ― că ideea jocului i-a stăpânit şi pe acei muzicieniînvăţaţi din secolul al şaisprezecelea, al şaptesprezecelea şi aloptsprezecelea, care puneau la baza compoziţiilor lor muzicale speculaţiimatematice. Ici şi colo în vechile literaturi dăm peste legende despre jocuriînţelepte şi magice, care erau scornite şi jucate de către cărturari, călugărisau la curţi princiare cu dragoste de cele spirituale, de exemplu în formaunor jocuri de şah, ale căror figuri şi câmpuri aveau în afara semnificaţiilorobişnuite şi alte înţelesuri, tainice. Sunt cunoscute îndeobşte acele relatări,povestiri şi mituri din epocile timpurii ale tuturor culturilor, care atribuiaumuzicii, cu mult mai presus de orice valoare pur artistică, o forţă capabilă sădomine sufletele şi popoarele, făcând din ea un factor tutelar misterios sauun cod de legi pentru oameni şi state. De la China cea mai veche până lamitologia greacă, concepţia unei vieţi ideale, celeste a oamenilor, subhegemonia muzicii, şi-a jucat rolul său. Cu acest cult al muzicii („În eternelepreschimbări, misterioasa forţă a muzicii ne salută pe-al nostru tărâm” ―Novalis) se află în cea mai intimă conexiune şi jocul cu mărgele de sticlă.Admiţând că ideea jocului este veşnică şi că, prin aceasta, a existat şi s-amanifestat întotdeauna cu mult înainte de realizarea ei în practică,concretizarea ei în forma cunoscută de noi are totuşi o anumită istorie a sa,ale cărei etape mai importante vrem să încercăm a le înfăţişa pe scurt.Mişcarea spirituală ale cărei roade sunt, între multe altele, constituireaOrdinului şi jocul cu mărgele de sticlă, îşi are începuturile într-o perioadăistorică ce poartă numele de. Epoca foiletonistică", nume dat de istoriculliterar Plinius Zienghalβ, autor al unor cercetări fundamentale.Asemenea nume sunt frumoase, însă pline de primejdii şi iscăîntotdeauna tentaţia de a aprecia nejust o oarecare stare de lucruri din viaţatrecută a umanităţii; epoca „foiletonistică” n-a fost nicidecum lipsită despirit, ba nici măcar săracă spiritualiceşte. Dar, aşa se pare după opinia luiZiegenhalβ, a ştiut să-şi valorifice prea puţin spiritul sau, mai mult încă, n-aştiut să afle pentru spirit locul şi funcţia corespunzătoare în economia vieţiişi a statului. S-b mărturisim deschis, noi cunoaştem foarte prost această13
epocă, deşi ea este terenul pe care a crescut aproape tot ceea ce constituieastăzi caracteristicile vieţii noastre spirituale. A fost, după Ziegenhalβ, oepocă într-o măsură deosebită „burgheză” şi favorabilă individualismuluiexacerbat, iar dacă, pentru a-i contura atmosfera, cităm câteva trăsături aşacum reies din descrierea lui i Ziegenhalβ, un lucru cel puţin ştim cu toatăcertitudinea, anume că aceste trăsături nu sunt inventate sau exagerate preamult şi definite eronat, căci marele cercetător le probează cu un numărnesfârşit de documente literare şi de altă natură. Ne raliem deci savantului,singurul ce-a învrednicit până acum epoca „foiletonistică” cu o cercetareserioasă, şi, referitor la aceasta, nu vrem să uităm că este ceva uşuratic şinerod să strâmbi din nas când vine vorba despre greşeli şi rele obiceiuri dintimpuri îndepărtate.Începând de la sfârşitul Evului Mediu, evoluţia vieţii spirituale în Europapare a fi avut două mari tendinţe: eliberarea gândirii şi a credinţei de oriceinfluenţă autoritară, aşadar lupta raţiunii ce se simţea suverană şi maturăîmpotriva dominaţiei bisericii romane, şi ― pe de altă parte ― căutareatainică, dar pasionantă în direcţia unei legitimări a acestei libertăţi, pentruaflarea unei autorităţi noi, izvorâte din gândirea însăşi şi adecvată ei.Generalizând, se poate spune: în mare, spiritul a câştigat această luptă,adesea uimitor de contradictorie, pentru atingerea celor două ţeluri înprincipiu opuse. Nu ne e îngăduit să ne întrebăm dacă biruinţacontrabalansează nenumăratele sacrificii, dacă ordinea actuală a vieţiinoastre spirituale este destul de desăvârşită şi va dura suficient de mult,pentru ca toate suferinţele, convulsiile şi anomaliile, de la procesele pentruvrăjitorie şi ruguri până la soarta multor „genii” care au sfârşit prin nebuniesau sinucidere, să poată apărea ca nişte jertfe pline de sens. Istoria s-aconsumat ― nu are nicio însemnătate dacă a fost bună, dacă ar fi fostpreferabil să nu fi existat, dacă suntem în măsură să-i apreciem „sensul”.Oricum, luptele pentru „libertatea spiritului” au avut loc, iar ca oconsecinţă a lor, în chiar această târzie epocă foiletonistică, spiritul s-abucurat, de fapt, de o independenţă nemaiauzită şi insuportabilă pentru elînsuşi, deoarece, înlăturând total tutela bisericească şi parţial pe cea statală,n-a găsit încă o lege autentică, formulată şi respectată de el însuşi, o nouăautoritate şi legitimitate reală. Exemplele de degradare, de venalitate, deauto-abandon al spiritului din acel timp, pe care ni le relatează Ziegenhalβ,sunt, în parte, cu adevărat uimitoare.14
Trebuie să mărturisim că nu suntem în măsură să dăm o definiţie clară aproducţiilor după care denumim epoca, adică a „foiletoanelor”. Cum separe, aceste foiletoane, ca parte deosebit de agreată din materialul preseicotidiene, erau produse cu milioanele, formau hrana principală a cititorilorsetoşi de cultură, informau, sau mai curând „flecăreau”, despre mii desubiecte ştiinţifice şi, pare-se, cei mai inteligenţi dintre foiletonişti îşi luauadesea în derâdere propria lor activitate, în orice caz Ziegenhalβ nedestăinuie că a dat peste numeroase lucrări pe care el este înclinat să leconsidere drept nişte autopersulări ale autorilor, scrierile fiind cu totulininteligibile. E foarte probabil ca în aceste articole produse pe scarăindustrială să se includă o cantitate de ironie şi autoironie, către înţelegereacăreia cheia abia ar trebui să fie regăsită. Fabricanţii de asemenea palavreaparţineau în parte redacţiilor gazetelor, în parte erau scriitori „liberprofesionişti”, adesea erau numiţi chiar poeţi, însă se pare că foarte mulţidintre ei se recrutau dintre învăţaţi, fiind până şi profesori universitari derenume. Conţinutul îndrăgit al unor astfel de articole îl constituiauanecdotele din viaţa bărbaţilor şi a femeilor celebre, precum şicorespondenţa lor, purtau titluri cam ca acestea: Friederich Nietzsche şimoda feminină de la 1870, sau Mâncărurile preferate ale compozitoruluiRossini, sau Rolul căţeilor de salon în viaţa marilor curtezane şi alteleasemănătoare. Se mai bucurau de apreciere studiile cu caracter istoricasupra unor teme actuale din conversaţia celor avuţi, ca acestea: Visulproducerii pe cale artificială a aurului de-a lungul veacurilor, sau încercărilede a influenţa prin mijloace chimico-fizice starea vremii şi sute de alte lucrurisimilare.Când citim titlurile unor astfel de flecăreli, citate de Ziegenhalβ, uimireanoastră provine mai puţin din faptul că se găseau oameni care le devorau calectură de fiecare zi, cât mai ales din acela că autori reputaţi şi de rang şi cubună formaţie contribuiau la „deservirea” acestui uriaş consum de nimicuriaşa-zis interesante, cum şi glăsuia în mod semnificativ expresia; expresiaindică dealtfel şi relaţia din acea vreme dintre om şi maşină. Când şi când,deosebit de bine primite erau interviurile luate unor personalităţi cunoscuteasupra unor chestiuni la ordinea zilei, interviuri cărora Zienghalβ le dedicăun capitol special şi cu prilejul cărora, de exemplu, mari chimişti sauvirtuoşi ai pianului îşi dădeau părerea asupra politicii, îndrăgiţi actori,dansatori, sportivi, aviatori şi chiar poeţi se pronunţau asupra foloaselor şi15
dezavantajelor celibatului, asupra presupuselor cauze ale crizelor financiareşi aşa mai departe. Intenţia era exclusiv aceea de a reuni un nume cunoscutcu o temă actuală: citiţi în studiul lui Zienghalβ exemplele parţial frapante,sunt sute. Cum s-a spus, probabil că în această activitate se amesteca oconsiderabilă cantitate de ironie, era poate chiar o ironie demonică,deznădăjduită, însă ne e foarte greu s-o putem înţelege; dar toate acestelucruri groteşti erau primite neîndoielnic cu o seriozitate de bună-credinţăde către marea mulţime a celor ce par să fi fost pe atunci izbitor de dornicide lectură. Când un tablou celebru îşi schimba posesorul, când unmanuscris preţios era vândut la licitaţie, când un castel vechi ardea, cândpurtătorul unui răsunător nume aristocratic se găsea amestecat într-unscandal, atunci cititorii nu numai că aflau în mii de foiletoane despre faptulîn sine, dar căpătau chiar în aceeaşi zi sau în următoarea încă o mulţime demateriale anecdotice, istorice, psihologice, erotice şi de altă natură; pestefiecare replică, peste fiecare fapt divers se revărsa un potop de scrieriredactate la repezeală, iar producerea, trierea şi formularea tuturor acestorreportaje purtau pecetea categorică a mărfurilor de larg consum fabricate îngrabă şi fără spirit de răspundere. De altfel, genului foiletonistic îiaparţineau, se pare, şi anumite jocuri, în practicarea cărora erau atraşicititorii înşişi şi prin mijlocirea cărora era activizată supraalimentarea lor cucunoştinţe; despre aceasta ne informează o lungă notă a lui Zienghalβasupra ciudatei teme numite „jocuri de cuvinte încrucişate”. Pe vremeaaceea, mii şi mii de oameni, dintre care o parte îndeplineau munci trudniceşi duceau o viaţă grea, şedeau ghemuiţi în orele lor libere deasupra unorcareuri şi încrucişări de litere, ale căror spaţii albe le umpleau după anumitereguli ale jocului.Vrem să evităm a vedea numai aspectul ridicol şi nătâng al exerciţiului şisă ne abţinem a face ironii pe seama lui. Acei oameni, cu şaradele lor puerileşi cu articolele lor de culturalizare, nu erau nicidecum nişte copii lipsiţi degriji sau nişte feaci6 cu chef de joacă, se aflau, dimpotrivă, mai curândîngroziţi, în mijlocul unor fierberi şi cutremure politice, economice şimorale, luaseră parte la un număr de teribile războaie şi de războaie civile,iar micile lor jocuri culturale nu erau numai nişte copilării plăcute şistupide, ci corespundeau unei nevoi adânci de a închide ochii şi de a se6Feaci ― popor legendar menţionat în Odiseea; pe insula lor a ajuns Ulise, fiindîntâmpinat de Nausicaa, fiica regelui16
refugia din marasmul problemelor nerezolvate şi al înspăimântătoarelorpresimţiri ale prăbuşirii, într-o lume fictivă pe cât posibil paşnică, învăţaucu perseverenţă şoferia, grele jocuri de cărţi şi se dedicau, visători,dezlegării careurilor de cuvinte încrucişate ― căci se aflau aproape fărăapărare în faţa morţii, a spaimei, a durerii, a foamei, în vreme ce bisericilenu mai aveau puterea să-i aline, iar spiritul nu-i mai consilia. Ei, care citeauatâtea articole şi audiau atâtea conferinţe, nu-şi acordau timp şi nu-şidădeau osteneala să se fortifice împotriva fricii, să combată în sufletul lorteama de moarte, trăiau tresărind şi nu mai credeau în nicio dimineaţă.Se ţineau şi conferinţe, astfel că va trebui să luăm în discuţie pe scurt şiaceastă specie întrucâtva mai de soi a foiletonului. Specialişti, ca şi bandiţiintelectuali ofereau cetăţenilor din acea vreme, care mai ţineau încă foartemult la noţiunea de cultură, sărăcită însă de vechiul ei înţeles pe lângăarticole şi un număr mare de conferinţe, nu numai sub forma unordiscursuri festive în ocazii speciale, ci într-o concurenţă sălbatică şi într-ocantitate aproape de neconceput. Pe-atunci, un cetăţean dintr-un oraş demărime mijlocie sau soţia lui puteau audia conferinţe cam în fiecaresăptămână, în marile oraşe însă, cam în fiecare seară, iar în acesteconferinţe erau instruiţi asupra unor teme teoretice oarecare, asupraoperelor de artă, asupra scriitorilor, învăţaţilor, exploratorilor, călătoriilor înjurul lumii; la conferinţe, auditoriul rămânea pur pasiv, relaţiile lui cuconţinutul lor, un oarecare fond aperceptiv, o anumită pregătire şireceptivitate erau lucruri presupuse tacit, fără ca ele să existe efectiv în celemai multe cazuri.Existau conferinţe distractive, pline de temperament sau hazlii, să zicem,despre Goethe, în care acesta se dădea jos, în frac albastru, din diligente şiseducea fete din Strasbourg7 sau Wetzlar, sau despre cultura arabă, în careun număr de cuvinte intelectuale la modă erau amestecate ca într-un cornet7La Strasbourg, unde Goethe şi-a continuat, în 1770, studiile începute la Leipzig, sesituează dragostea lui pentru Friederike Brion, fiica pastorului din Sesenheim. Dar,evident, lucrul cel mai important, pe care l-a trăit în acest oraş, a fost renaşterea saspirituală datorită îndrumărilor lui Herder. La Wetzlar, tânărul scriitor a funcţionat careferent pe lângă Camera imperială de justiţie. Aici a cunoscut-o pe Charlotte Buff,logodnica unui coleg, îndrăgostit de ea, a izbutit să plece Ia timp pentru a evita undeznodământ dureros ca acela din Suferinţele tânărului Werther, operă rezultată din chiaracest episod real17
pentru zaruri, şi fiecare ascultător se bucura când recunoştea cuaproximaţie vreunul dintre acele cuvinte. Oamenii audiau conferinţe desprepoeţi ale căror opere nu le citiseră niciodată şi nici nu le trecuseră prinminte să le citească, le plăcea să li se înfăţişeze diapozitive, cu aparatul deproiecţie şi se străduiau să răzbată, întocmai cum o făceau când foiletonuldin ziare, printr-un noian de valori culturale fragmentate şi crâmpeie decunoştinţe, sărăcite de sensul lor. Pe scurt, se aflau foarte aproape de aceaîngrozitoare devalorizare a cuvintelor, care a chemat la viaţă, mai întâi încercuri secrete şi foarte restrânse, reacţia eroică şi ascetică ce-a devenitrepede vizibilă şi puternică, constituind originea unei noi autoeducaţii şidemnităţi a spiritului.În starea de incertitudine şi în falsitatea vieţii spirituale din acea vreme,care a vădit totuşi în anumite privinţe energie şi măreţie, noi, cei de astăzi,descifrăm simptomul groazei care a pus stăpânire pe spirit, atunci când, lasfârşitul unei epoci aparent victorioase şi prospere, s-a aflat deodată faţă înfaţă cu neantul: simptomul unei mari mizerii materiale, al unei perioade defurtuni politice şi războinice, al un
noi vedem chiar în aceste conflicte piatra de încercare a dimensiunilor unei personalităţi. Pe cât de puţin suntem de acord cu rebelul pe care poftele şi pasiunile îl împing la ruptura cu ordinea stabilită, pe atât de mult venerăm amintirea unu
Didactic ,,Grigore Tabacaru”. 7. Tipologia activităţilor deeducare a limbajului derulate în grădiniţă (2): activitatea de povestire (povestirea educatoarei, repovestirea, povestirea realizată de către copii), jocul didactic, activitatea de memorizare . Expunerea, dezbaterea, problematizarea, activitatea pe ateliere, jocul de rol . 2 ore Bulc, M. (2005). Metodica activităţilor de .
Workshopul de restaurare icoane pe sticlă a avut loc la Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, Pădurea Dumbrava, nr. 16-20, Poarta 3, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. . Andrei Buda, județul Hunedoara - student în cadrul Universităţii „Lucian Blaga" din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Departamentul de Istorie .
Chiar şi astăzi, Maria Deac Poienaru mai primeşte comenzi pentru icoane cu această temă; În atelierul din Laz am găSit două astfel de icoane în lucru. 1 1 D.Hopârtean, Catalogul colecţiei de Icoane pe sticlă a Epicopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia, în AflUlun!, XXXI, 1995, p.512, nota 41.
Larga răspândire a acestor icoane se poate pune pe seama modului lor uşor de realizare. La zugrăvitul unei icoane pe sticlă erau necesare trei materiale: sticla, culorile şi lemnul pentru ramă. Execuţia tehnică a unei icoane era aceeaşi, indiferent de centru, deosebirile constau doar în stilul realizării lor.
Romanian Folk Dances (Sz68) 1. Jocul cu bâta (Stick dance) 2. Brâul (Sash Dance) 3. Pe loc (Stamping Dance) 4. Buciumeana (Horn (Bucium) Dance) 5. Poarga Româneascã (Romanian Polka) 6. Mãruntel (Fast Dance) Composed for solo piano in 1915 and orchestrated for chamber ensemble in 1917, Bartók’s Romanian Folk Dances are based on .
support for individuals, work with small groups and learning through experience. Youth work offers young people safe spaces to explore their identity, experience decision-making, increase their confidence, develop inter-personal skills and think through the consequences of their actions. This leads to better informed choices, changes in activity and improved outcomes for young people. Youth .
Superior Court of California County of Imperial “NOTICE OF UNCLAIMED MONIES” I, Maria Rhinehart, Court Executive Officer, Superior Court of California, County of
A maximum rotation of the pile head of 0.5 is usually demanded. Regarding axially loaded piles an important question is how the axial ultimate pile capacity can be predicted with sufficient accuracy. The ß-method commonly used in offshore design (e.g. API, 2000) is known to either over-or underestimate pile capacities, dependent on the boundary
